Conferința de Terapie Narativă și Aplicații Narative în Comunități și Organizații

Narrative Therapy and Community Work Conference

Sâmbătă, 31 octombrie 2020 / 
Saturday, October 31, 2020
H. 10:00-18:00 (EET)
– ONLINE –

Organizatori/co-organizers:

  • Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Departamentul de Psihologie
  • Asociația Psiterra
  • University of Thessaly, School of Humanities & Social Sciences, Department of Primary Education

Este deja o tradiție la Iași. Din 2003 și 2005 am fost vizitați de Michael White, părintele fondator al „terapiei narative”. Tot de atunci, prin Asociația Psiterra, Ovidiu Gavrilovici și o serie de entuziaști – universitari și practicieni – au început promovarea abordării narative în psihologie și alte arii – educație, medicină, coaching, etc.

De la perfecționarea în terapie narativă prin Institute of Narrative Therapy (UK) prin colaborarea cu formatorul, supervizorul și prietenul nostru narativist, Hugh Fox, până la organizarea celei de-a treia ediții a Europe+ Narrative Therapy and Community Work Conference la Iași, la UAIC, practicile narative, formarea de specialitate în terapie narativă, în medicină narativă și, mai general, în „comunicare… narativă”, precum și cercetarea narativă și-a găsit locul.

Neîntâplător, la fiecare doi ani, când Facultatea noastră organizează International Conference on Applied Psychology and Educational Sciences (ICAPES), Psiterra se raliază coorganizând Simpozionul Internațional de Terapie Narativă și Aplicații Narative în Comunități și Organizații (TN+ANCO)… iar în anii pari, cum este acesta, 2020, vine vremea Conferinței de Terapie Narativă + ANCO…

La acest eveniment s-a raliat un partener curent al Asociației Psiterra, Departamentul de Pedagogie pentru Învățământ Primar de la Universitatea Thessaly, din Volos, Grecia, prin colaboratorul nostru, Georgios Vleioras.


Conferința va oferi o platformă pentru workshop-uri, mini-simpozioane și mese rotunde, prilej de interacțiuni și relaționări onorante în jurul narativității și animate de principii narative asumate.

Între invitați:
Workshopuri și conversații narative:

1. Hugh Fox, terapeut narativ (Institute of Narrative Therapy, UK) – honorary Vice-President of Psiterra
2. Anita Franklin, sociolog (UK)
3. Loredana Dobrin, psiholog
4. Adam Harvatis, psiholog (Thessaloniki, Grecia)
5. Ana Dumitrașcu, psiholog (Madrid, Spania)
6. Aliona Dronic, psiholog (Asociația Psiterra, Iași)
7. Vasile Baghiu, psiholog (Piatra Neamț)
8. Alexandru Constantin, psiholog/informatician (Montreal, Canada)
9. Madeleine Tinteia, jurnalist/psiholog (Edmonton, Canada)
10. Pierre-Blanc Sahnoun, coach (Franța)
11. Peter Fruhman, storyteller trainer (Olanda)

Simpozion și masa rotundă (11:30-13:30)

1. Prof. univ. dr. George Bondor (Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice, UAIC din Iași)
2. Prof. univ. dr. Ion Copoeru (Facultatea de Filosofie, UBB Cluj-Napoca)
3. Prof. univ. dr. Mihaela Frunză (Facultatea de Filosofie, UBB Cluj-Napoca)
4. Prof. univ. dr. Codrin Cuțitaru (Facultatea de Litere, UAIC din Iași)
5. Prof. univ. dr. Nicolae Seghedin (Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iași)
6. Conf. univ. dr. Ștefan Boncu (Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, UAIC din Iași)
7. Conf. Univ. dr. Liviu Oprea (Facultatea de Medicină, UMF Iași/ Colegiul Medicilor Iași)

Facilitator Ovidiu Gavrilovici (UAIC din Iași; Asociația Psiterra)

LINK-UL DE ACCES PENTRU PUBLIC:

https://uaic.webex.com/mw3300/mywebex/default.do?nomenu=true&siteurl=uaic&service=6&rnd=0.9228424401368054&main_url=https%3A%2F%2Fuaic.webex.com%2Fec3300%2Feventcenter%2Fevent%2FeventAction.do%3FtheAction%3Ddetail%26%26%26EMK%3D4832534b000000045124f4a730c7d59495aae6413e9a043ff5d7d086fb9571d0b5c7b58644095467%26siteurl%3Duaic%26confViewID%3D175725240348852266%26encryptTicket%3DSDJTSwAAAAQcSigDpexJoC0OQ3y7q_JQ9KnvQhLdm_SrFm4iUv5Ecg2%26